People group

luni, 6 mai 2013

Puteri paranormale, în funcţie de zodie.














Berbec (21 martie - 20 aprilie)
Ai o intuiţie senzaţională care te ajută să iei uneori cele mai bune decizii, fără absolut niciun indiciu.Simţi exact ce trebuie să faci şi când îţi asculţi intuiţia, reuşeşti să eviţi cele mai neplăcute situaţii.



Taur (21 aprilie - 21 mai)
Eşti într-o legătură foarte strânsă cu natura, ceea ce te ajută să percepi cele mai mici modificări, dar şi evenimentele dramatice.Dacă cineva poate simţi cutremurele şi cataclismele, tu eşti aceea.

Gemeni (22 mai - 21 iunie)
"Alergi" viitorul şi uneori parcă ai o relaţie specială cu acesta. Poţi să prevezi acţiunile celor din jur fie pentru că ajungi să îi cunoşti foarte bine, fie pentru că ai o capacitate specială în acest sens. Dar pentru că eşti o persoană mult prea raţională, care gândeşte totul pe toate părţile, tinzi să îţi înfrânezi acest dar.

Rac (22 iunie - 21 iulie)
Relaţia specială pe care o ai cu cei dragi, fie că este vorba de copii, fraţi, părinţi sau partenerul de viaţă, te ajută să simţi ceea ce simt şi ei, chiar şi când nu sunt lângă tine. Ai putea spune că telepatia funcţionează foarte bine în cazul tău, când vine vorba de cei cu care ai o conexiune sentimentală puternică, în special cu copiii tăi.

Leu (22 iulie - 22 august)
Ai capacitatea extraordinară de a cuceri, controla şi supune oamenii. Foarte rar se întâmplă ca cineva să nu fie fermecat de felul tău de a fi. Chiar şi duşmanii te admiră, într-un oarecare fel. Îţi este foarte uşor să îi convingi şi să îi atragi pe toţi de partea ta, ca prin vrajă.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Premoniţiile tale sunt luate în calcul de toţi cei cărora le dezvălui, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat să se adeverească. Nu ţi se întâmplă frecvent să le ai, dar sunt întotdeauna la "obiect".

Balanţă (23 septembrie - 22 octombrie)
Poţi vedea tot ce este mai bun sau mai rău în oameni, chiar din prima clipă. Reuşeşti să cunoşti instinctiv adevărata lor faţă, dincolo de aparenţe, ceea ce te poate ajuta foarte mult în viaţă.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Deşi sună macabru, tu priveşti moartea cu alţi ochi, spre deosebire de restul lumii. Poţi percepe mesaje care vin din altă lume şi le înţelegi cu înţelepciune şi maturitate. Nu ar trebui să mire pe nimeni dacă reuşeşti să comunici într-un oarecare mod cu spiritele celor răposaţi.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)
Se poate spune despre tine că ai o relaţie specială cu divinitatea. Credinţa ta poate fi atât de mare încât poţi muta munţii din loc. Acest lucru te ajută să vezi lumea cu totul altfel decât cei din jurul tău.

Capricorn (22 decembrie - 20 ianuarie)
Visele tale sunt pline de înţelesuri şi înveţi, în timp, să le descifrezi. Te ajută să înţelegi mai bine tot ceea ce ţi se întâmplă, dar să vezi şi ceea ce îţi ascunde viitorul.

Vărsător (21 ianuarie - 18 februarie)
Puterea ta empatică este de invidiat. Te poţi pune cu uşurinţă în pielea unei persoane, ceea ce te ajută să experimentezi o gamă foarte largă de emoţii şi să îi înţelegi extrem de bine acţiunile.

Peşti (19 februarie - 20 martie)
Se poate spune despre zodia ta că este una dintre cele mai "paranormale" din tot zodiacul. Peştii sunt foarte deschişi la tot ceea ce alţii nu înţeleg şi asta îi ajută să îşi exerseze foarte bine abilităţile speciale.Premoniţiile, visele sau sentimentele prevestitoare se numără printre "armele" tale secrete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu